...

In pure cuvinte nascute din vise
Era liber, curgea in infernul tacut.
Credea in puteri nespuse, nescrise,
Dar nici o putere nu l-a salvat de trecut.

Un trecut de durere in apa seaca de Rai,
Privind ratacit, creand nopti de mila,
Cu buzele dulci ca macii rosii de mai,
Visand tot mai mult la un glas de copila.

Credea in iubire, sau poate-n iluzii…
Frangandu-si o aripa de-un colt de speranta.
Inconstient pica tot mai des in confuzii,
O clipa nu uita a tacerii nuanta.

Ar fi dorit uneori sa isi strige durerea,
Sa-si ucida plamanii intr-un strigat de ura.
Dar negasind macar odata puterea,
Cuvintele se topeau mereu pe-a sa gura.