Culori

Ciudat cum uneori devii atat de profund incat te poti confunda cu un strop de roua, curgand ca o lacrima de undeva din ochii orizontului, pe linia ce imparte cerul in doua. Iti ia milioane de ani sa atingi pamantul, desavarsirea, timp in care parcurgi tot spectrul de culori al Universului in bataile de raze solare, lunare, stelare… ca o picatura de Nimic gata sa te transforme oricand intr-o picatura de rosu, verde, albastru sau galben, apoi intr-un amestec fara sens de mai multe culori, moment in care te paraseste. Aluneci obosit si atingi solul, realizand ca mainile zeilor te-au facut mult prea complex ca sa poti suporta banalitatea lumii de jos…

Sentimentele lumii de jos… Fiecare culoare cu sentimentul sau, cu trairile sale, iar atunci cand le parcurgi pe toate, slabe sanse sa iti mai ramana ceva necunoscut inimii. Intre luminile seci ale firelor de nisip realizezi ca insemni mult mai mult decat toata lumea de jos la un loc, ca reprezinti un colt real de univers trimis undeva in recunoastere intr-o lume paralela… dar total paralela cu orice simt al realitatii. Si in zadar incerci sa ii inveti pe ceilalti realitatea ta, nu vor intelege.
Majoritatea au uitat sa creada in zei, le-au uitat numele si insusirile divine…Nu murim decat la cererea noastra.
Dar ce minte, oricat ar fi ea de rasarita, sa inteleaga lumea de jos ? Ecranul mintii lor nu ar putea arata imaginea descrisa in cuvinte de buzele tale. Cine sa vada ca dincolo de cercul ce ii inconjoara , exista lumi in care inimile au aripi si pot zbura departe de sicriul imbacsit al pieptului unde ar avea toata sansele sa putrezeasca in nestire ? Exista nori facuti special pentru ca privirile sa poata dansa printre ei, sa le poata explora fiecare coltisor de infinitate alba si dulce ca zaharul scurs de pe acadeaua linsa de o fetita cu chip de ceara si ochi de intuneric…
Acolo unde apele, oricat de adanci si de involburate, nu te ineaca, acolo unde focul, oricat de rosu si de pasionant, iti mangaie tesuturile fara sa le arda, de Acolo vin eu. Si astept cu nerabdare sa ma intorc… in realitatea mea imaginara, in lumea din interiorul meu.
Cand vei avea curajul sa deschizi adevaratii ochi cu care te-a inzestrat natura , atunci ma vei putea vedea in intreaga mea splendoare, atunci vei fi capabila sa dai de-o parte gluga de praf si intuneric care imi acopera razele de luna emanate de par si adancimea ochilor care au inecat si inca mai ineaca zeci de corabii pierdute.
E de ajuns sa imi atingi mana dreapta cu sufletul si sa nu te infiori cand vei fi strabatuta de sagetile racelii mele fizice. Vei fi una cu mine cand vei invata sa ma simti in interior. Atunci cand, dupa ce te-am fermecat cu zambetul meu dulce, putin acrisor, cu varful limbii mele jucause ca rafalele de vant pe crestele muntilor, cu moliciunea trupului meu invaluit de pasiune si candoare pana in cele mai ascunse celule ale epidermei, cu glasul meu imprumutat din profunzimea valurilor marii… Atunci cand, dupa ce iti voi pune inaintea ochilor si a sufletului toate frumusetile Universului, ma voi transforma in Noapte… ochii mei vor deveni o ceata umeda si stearsa, buzele mele obosite, palide, limba mea seaca, trupul meu aspru, rigid, mainile mele descarnate de lumina… Atunci cand vei simti transformarea aceasta brusca cu ochii sufletului si ai mintii si totusi vei avea curajul sa ma iei in brate, sa ma saruti si sa ma accepti… Atunci vei fi a mea… si pentru o secunda de infinitate, voi fi al tau.
Ma vei simti pana in maduva intunecata a inimii tale, pana in globulele sangelui tau, ce incet… foarte incet… va curge peste pieptul meu, intr-o imbratisare a senzatiilor fierbinti si la fel de trecatoare ca ceara topita… Vei fi a mea pe veci… Voi fi al tau o secunda…
Tot nu ai puterea sa imi atingi aripile de adancime intunecata ? Te sperie sangele ce isi face albie printre firele de puf ingeresc si printre depresiunile lasate pe alocuri de pielea mea incretita de gheata tristetii vesnice ? Nu ai vrea sa il gusti ? Sa iti contopesti saliva cu profunzimea lichidului meu rosu divin intr-un sarut lent si apasat de gravitatia dependentei de dragoste, dependentei de « mai mult », « mai adanc », « mai lent »… Ti-e frica de mine ? De trupul meu aparent rece ? De ochii mei ireali si de degetele mele lungi si albe… ? Ti-e frica… ?
Un parfum de sare oceanica se raspandeste in jurul gatului tau, iti urca curba maxilarului si iti asterne o perdea din panze de paianjen pe irisul dulce al ochiului… Te invaluie… Iti mangaie lobii urechilor si iti danseaza pe sensibilitatea timpanelor… Iti patrunde teasta si iti excita creierul infierbantat de teama, de durerea de a fi prins in inchisoarea neputintei… de dorinta de a scapa, de a-ti smulge viata din mainile invizibile ale soaptelor revarsate de buzele mele amare… Fugi daca poti… in intunericul lumii de jos, sau alearga pe linia orizontului in bratele zeilor, pe genunchii lor, roaga-te puterii lor divine sa te salveze de… dragoste… de prea multa si prea necontrolata dragoste .
Crezi ca iti iubesti existenta, minunata cutie cu vise si sperante de desavarsire, de absolut… Pretioasa senzatie de traire intensa, de recunostinta atunci cand iti strapungi linia indrazneata a venelor pentru a-ti admira puterea vietii curgand prin bratele tale scaldate in pacatul de a-ti dori prea mult de la lumea de jos. Fugi de iubirea pe care ti-o port, caci nimeni nu te-ar putea dori mai mult decat pupilele mele infometate de suflete fragede, naive, curate… Fugi de bratele mele, de singurele atingeri care te-ar putea face sa zbori apoi sa cazi… atat de misterios, de profund, de unic… inapoi in mine. Caci din mine vi… Cu acordul meu te-ai nascut, in mine te vei intoarce. Te-am gasit… Dar ti-e frica de prea multa dorinta pe care o starnesc in tine… Si totusi stii si te bucuri la gandul ca te voi prinde odata , fara sa stii ce cauti ori ce vei primi. Vii tot mai aproape de mine, fiindca sangele meu te-a hranit in toti acesti ani, fiindca esti o bucatica din Universul durerii mele, fiindca esti Eu. Te pot face nemuritoare pentru o secunda in schimbul sufletului tau pe care il voi da mai departe la un moment dat. Nu-ti doresti acea secunda ?
Te vei intoarce in mine, fiindca eu te-am adus luminii, eu te-am lasat sa aluneci pe scena vietii din virginitatea zarii, eu te-am pictat cu talent de zeu , in versuri de muza… Imi apartii mult prea mult ca sa poti alerga undeva departe de mine. Privesti cu ochii mei si imi folosesti inima pentru a simti. Esti prea mare pentru a te ascunde si prea mica pentru a-mi rezista. Nu esti tu si nu esti libera daca nu sunt eu acolo sa iti umplu raceala noptii cu vise, cu mangaieri total impotriva vointei pure divine si cu dorinte de placere infinita. Te las sa vii singura la mine, sa te tarasti umil pana la tacerea buzelor mele si sa ma implori sa iti soptesc un val de imbratisari. Te las sa plangi cu lacrimile mele si sa suferi cu sufletul tau inecat in pieptul meu. Te las sa… fii Tu pana cand iti vei da seama ca in realitate esti…
Eu.