Ciudat cum uneori devii atat de profund incat te poti confunda cu un strop de roua, curgand ca o lacrima de undeva din ochii orizontului, pe linia ce imparte cerul in doua. Iti ia milioane de ani sa atingi pamantul, desavarsirea, timp in care parcurgi tot spectrul de culori al Universului in bataile de raze solare, lunare, stelare… ca o picatura de Nimic gata sa te transforme oricand intr-o picatura de rosu, verde, albastru sau galben, apoi intr-un amestec fara sens de mai multe culori, moment in care te paraseste. Aluneci obosit si atingi solul, realizand ca mainile zeilor te-au facut mult prea complex ca sa poti suporta banalitatea lumii de jos…
Sentimentele lumii de jos… Fiecare culoare cu sentimentul sau, cu trairile sale, iar atunci cand le parcurgi pe toate, slabe sanse sa iti mai ramana ceva necunoscut inimii. Intre luminile seci ale firelor de nisip realizezi ca insemni mult mai mult decat toata lumea de jos la un loc, ca reprezinti un colt real de univers trimis undeva in recunoastere intr-o lume paralela… dar total paralela cu orice simt al realitatii. Si in zadar incerci sa ii inveti pe ceilalti realitatea ta, nu vor intelege.
Majoritatea au uitat sa creada in zei, le-au uitat numele si insusirile divine…Nu murim decat la cererea noastra.
Dar ce minte, oricat ar fi ea de rasarita, sa inteleaga lumea de jos ? Ecranul mintii lor nu ar putea arata imaginea descrisa in cuvinte de buzele tale. Cine sa vada ca dincolo de cercul ce ii inconjoara , exista lumi in care inimile au aripi si pot zbura departe de sicriul imbacsit al pieptului unde ar avea toata sansele sa putrezeasca in nestire ? Exista nori facuti special pentru ca privirile sa poata dansa printre ei, sa le poata explora fiecare coltisor de infinitate alba si dulce ca zaharul scurs de pe acadeaua linsa de o fetita cu chip de ceara si ochi de intuneric…
Acolo unde apele, oricat de adanci si de involburate, nu te ineaca, acolo unde focul, oricat de rosu si de pasionant, iti mangaie tesuturile fara sa le arda, de Acolo vin eu. Si astept cu nerabdare sa ma intorc… in realitatea mea imaginara, in lumea din interiorul meu.
Cand vei avea curajul sa deschizi adevaratii ochi cu care te-a inzestrat natura , atunci ma vei putea vedea in intreaga mea splendoare, atunci vei fi capabila sa dai de-o parte gluga de praf si intuneric care imi acopera razele de luna emanate de par si adancimea ochilor care au inecat si inca mai ineaca zeci de corabii pierdute.
E de ajuns sa imi atingi mana dreapta cu sufletul si sa nu te infiori cand vei fi strabatuta de sagetile racelii mele fizice. Vei fi una cu mine cand vei invata sa ma simti in interior. Atunci cand, dupa ce te-am fermecat cu zambetul meu dulce, putin acrisor, cu varful limbii mele jucause ca rafalele de vant pe crestele muntilor, cu moliciunea trupului meu invaluit de pasiune si candoare pana in cele mai ascunse celule ale epidermei, cu glasul meu imprumutat din profunzimea valurilor marii… Atunci cand, dupa ce iti voi pune inaintea ochilor si a sufletului toate frumusetile Universului, ma voi transforma in Noapte… ochii mei vor deveni o ceata umeda si stearsa, buzele mele obosite, palide, limba mea seaca, trupul meu aspru, rigid, mainile mele descarnate de lumina… Atunci cand vei simti transformarea aceasta brusca cu ochii sufletului si ai mintii si totusi vei avea curajul sa ma iei in brate, sa ma saruti si sa ma accepti… Atunci vei fi a mea… si pentru o secunda de infinitate, voi fi al tau.
Ma vei simti pana in maduva intunecata a inimii tale, pana in globulele sangelui tau, ce incet… foarte incet… va curge peste pieptul meu, intr-o imbratisare a senzatiilor fierbinti si la fel de trecatoare ca ceara topita… Vei fi a mea pe veci… Voi fi al tau o secunda…
Tot nu ai puterea sa imi atingi aripile de adancime intunecata ? Te sperie sangele ce isi face albie printre firele de puf ingeresc si printre depresiunile lasate pe alocuri de pielea mea incretita de gheata tristetii vesnice ? Nu ai vrea sa il gusti ? Sa iti contopesti saliva cu profunzimea lichidului meu rosu divin intr-un sarut lent si apasat de gravitatia dependentei de dragoste, dependentei de « mai mult », « mai adanc », « mai lent »… Ti-e frica de mine ? De trupul meu aparent rece ? De ochii mei ireali si de degetele mele lungi si albe… ? Ti-e frica… ?
Un parfum de sare oceanica se raspandeste in jurul gatului tau, iti urca curba maxilarului si iti asterne o perdea din panze de paianjen pe irisul dulce al ochiului… Te invaluie… Iti mangaie lobii urechilor si iti danseaza pe sensibilitatea timpanelor… Iti patrunde teasta si iti excita creierul infierbantat de teama, de durerea de a fi prins in inchisoarea neputintei… de dorinta de a scapa, de a-ti smulge viata din mainile invizibile ale soaptelor revarsate de buzele mele amare… Fugi daca poti… in intunericul lumii de jos, sau alearga pe linia orizontului in bratele zeilor, pe genunchii lor, roaga-te puterii lor divine sa te salveze de… dragoste… de prea multa si prea necontrolata dragoste .
Crezi ca iti iubesti existenta, minunata cutie cu vise si sperante de desavarsire, de absolut… Pretioasa senzatie de traire intensa, de recunostinta atunci cand iti strapungi linia indrazneata a venelor pentru a-ti admira puterea vietii curgand prin bratele tale scaldate in pacatul de a-ti dori prea mult de la lumea de jos. Fugi de iubirea pe care ti-o port, caci nimeni nu te-ar putea dori mai mult decat pupilele mele infometate de suflete fragede, naive, curate… Fugi de bratele mele, de singurele atingeri care te-ar putea face sa zbori apoi sa cazi… atat de misterios, de profund, de unic… inapoi in mine. Caci din mine vi… Cu acordul meu te-ai nascut, in mine te vei intoarce. Te-am gasit… Dar ti-e frica de prea multa dorinta pe care o starnesc in tine… Si totusi stii si te bucuri la gandul ca te voi prinde odata , fara sa stii ce cauti ori ce vei primi. Vii tot mai aproape de mine, fiindca sangele meu te-a hranit in toti acesti ani, fiindca esti o bucatica din Universul durerii mele, fiindca esti Eu. Te pot face nemuritoare pentru o secunda in schimbul sufletului tau pe care il voi da mai departe la un moment dat. Nu-ti doresti acea secunda ?
Te vei intoarce in mine, fiindca eu te-am adus luminii, eu te-am lasat sa aluneci pe scena vietii din virginitatea zarii, eu te-am pictat cu talent de zeu , in versuri de muza… Imi apartii mult prea mult ca sa poti alerga undeva departe de mine. Privesti cu ochii mei si imi folosesti inima pentru a simti. Esti prea mare pentru a te ascunde si prea mica pentru a-mi rezista. Nu esti tu si nu esti libera daca nu sunt eu acolo sa iti umplu raceala noptii cu vise, cu mangaieri total impotriva vointei pure divine si cu dorinte de placere infinita. Te las sa vii singura la mine, sa te tarasti umil pana la tacerea buzelor mele si sa ma implori sa iti soptesc un val de imbratisari. Te las sa plangi cu lacrimile mele si sa suferi cu sufletul tau inecat in pieptul meu. Te las sa… fii Tu pana cand iti vei da seama ca in realitate esti…
Eu.
Reflex in oglinzi
Reflex in oglinzi ,
Teroarea in ochii lui,
Si teama de moarte din iubire ,
O petala de cristal rasare ,
Pe geamul sperantei .
Cazuta pe podeaua inimii negre ,
Lacrima pluteste’n infinitul gandirii ,
Sta intins si priveste tavanul ,
Il uraste caci cu el a creeat ,
Vise in nopti prea fierbinti .
In oglinda nu mai e ca inainte ,
In oglinda nu se mai vede ,
Vede doar umbra iubirii prelinsa ,
Si nu face decat sa simta pe mainile’nghetate ,
Lacrimi de sange incinse .
Pasiunea din oglinda acum e stinsa ,
Oglinda’i murdara de sange ,
Oglinda acum plange si ea ,
Oglinda il sperie si el o sparge ,
Oglinda iubeste .
Mii de bucatele sar in camera’ntunecata ,
O lumanare aprinsa reflecta durere ,
Pe peretii manjiti de placere cereasca ,
Pe peretii ce au stiut sa viseze cu el ,
Si sa’i ofere speranta iubirii .
Bucatelele se strang incet la loc ,
Se lipesc pe o muzica lenta ,
Inchide ochii , viseaza copile ,
Caci nu e sfarsitul , e doar inceputul ,
Oglinda iubeste .
Joi
Ascultã-mi adierea
Ce de pe buze-mi iese ,
Ce bate si rupe
Bariere de timp si ezitãri.
Hai ceartã-mprejurarea ,
In care ne'am dorit .
Hai ceartã-mprejurarea ,
In care ne'am iubit .
Cearcãnele de joi dimineatã
Ce-asteaptã mici gingãsii ,
Si respiratii simtite ,
Pe buzele'mi ce sunt ...
Dovezi ale vietii .
Iar aluneci ,
Pe un polei
Zgâriat de-oglindã,
Un ciob ,
Mâncat de sparturi ,
O umbrã ,
Nouã de oftat;
O miscare ,
Prevestiroare a perdelelor
Ce ascultã sunetul sãruturilor ,
Ce ti le-as lãsa pe mânã ,
Mergând pe sub fatade inclinate
Ce ti-ar spune sã nu-ti uiti
Pusculita cu secunde calde
Când o-i veni in lumea ta
Prin fâlfâirea din perdele ,
Fatã cu ochii de strugure .
Ce de pe buze-mi iese ,
Ce bate si rupe
Bariere de timp si ezitãri.
Hai ceartã-mprejurarea ,
In care ne'am dorit .
Hai ceartã-mprejurarea ,
In care ne'am iubit .
Cearcãnele de joi dimineatã
Ce-asteaptã mici gingãsii ,
Si respiratii simtite ,
Pe buzele'mi ce sunt ...
Dovezi ale vietii .
Iar aluneci ,
Pe un polei
Zgâriat de-oglindã,
Un ciob ,
Mâncat de sparturi ,
O umbrã ,
Nouã de oftat;
O miscare ,
Prevestiroare a perdelelor
Ce ascultã sunetul sãruturilor ,
Ce ti le-as lãsa pe mânã ,
Mergând pe sub fatade inclinate
Ce ti-ar spune sã nu-ti uiti
Pusculita cu secunde calde
Când o-i veni in lumea ta
Prin fâlfâirea din perdele ,
Fatã cu ochii de strugure .
Cat de mult ma iubesti ?
Tu esti soarele din mine.
Dar nu te ard ?
Ma doare cu-n ecou vag .
Si cand sunt un nor ?
Tu esti ploaia de pe fata mea .
Esti fericit ?
Doar cad in abisul ochilor tai .
Ce gasesti acolo ?
Nemurirea .
De ce ma minti ?
Nu ma simti .
Nu esti aici ?
Doar cand ma strigi .
Vei ramane cu mine ?
Iti zambesc .
Vrei sa ma schimb pentru tine?
Orice forma vei avea eu te voi urma .
Dar daca nu ai sa ma mai vezi ?
Te voi face sa ma astepti .
Nu ma vei putea auzi ?
Doar cu inima te voi veghea .
Ma vei ignora ?
Nu am vrut niciodata sa fiu altceva .
Cum ma vei iubi ?
Ca un copil .
Tu esti un copil ?
Doar cand te uiti la mine .
Ti-e frica de mine ?
Mi-e frica de mine .
De ce ?
Nu voi afla .
Nu ar conta .
Ma minti ?
Nu simti .
Te iubesc ?
Da .
Te-am atins ?
Doar in vis .
Cand ne-am cunoscut ?
La inceput . Ne-au despartit . Si apoi ne-au impartit. Eu pamant ... Tu cer .
As putea sa zbier ?
Lasa-ma sa cobor .
Dar unde esti ?
Acolo unde nu gresesti .
Stii unde sa ma gasesti ?
Pe fata mea , pe geana mea , pe buza mea , in parul meu , pielea mea tinge dupa atingerea ta .
Vii ?
...
Tu esti soarele din mine.
Dar nu te ard ?
Ma doare cu-n ecou vag .
Si cand sunt un nor ?
Tu esti ploaia de pe fata mea .
Esti fericit ?
Doar cad in abisul ochilor tai .
Ce gasesti acolo ?
Nemurirea .
De ce ma minti ?
Nu ma simti .
Nu esti aici ?
Doar cand ma strigi .
Vei ramane cu mine ?
Iti zambesc .
Vrei sa ma schimb pentru tine?
Orice forma vei avea eu te voi urma .
Dar daca nu ai sa ma mai vezi ?
Te voi face sa ma astepti .
Nu ma vei putea auzi ?
Doar cu inima te voi veghea .
Ma vei ignora ?
Nu am vrut niciodata sa fiu altceva .
Cum ma vei iubi ?
Ca un copil .
Tu esti un copil ?
Doar cand te uiti la mine .
Ti-e frica de mine ?
Mi-e frica de mine .
De ce ?
Nu voi afla .
Nu ar conta .
Ma minti ?
Nu simti .
Te iubesc ?
Da .
Te-am atins ?
Doar in vis .
Cand ne-am cunoscut ?
La inceput . Ne-au despartit . Si apoi ne-au impartit. Eu pamant ... Tu cer .
As putea sa zbier ?
Lasa-ma sa cobor .
Dar unde esti ?
Acolo unde nu gresesti .
Stii unde sa ma gasesti ?
Pe fata mea , pe geana mea , pe buza mea , in parul meu , pielea mea tinge dupa atingerea ta .
Vii ?
...
Conexiuni - Tu
Tu, esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal
Cand ma pierd in lumea ta, si-as vrea
Sa inving tristetea grea
Tu, nevazuta dar te simt
Te ignor dar nu pot sa ma mint
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu
Chipul tau il vad mereu, in gand
Esti orice, oricum, oricand
Tu, asteptarea din amurg
Cand secundele incet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta
Tu, esti ideea de intens
Cautarii mele-i dai un sens
Un motiv ca sa incerc mai mult
Tu esti vocea ce-o ascult
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin, nu mai sunt eu
Nu mai e nimic al meu, estï tu
Nu pleca nu spune nu...
Ai putea...
Ai putea veni oricând
La marginea tăcerilor .
Gând ...
Ai putea aluneca
În lacrima mea ,
Ai putea
Trece pe sub curcubeu
Fiindcă stii că acolo
Sunt eu ...
Jumătatea ta ce te asteaptã
Dincolo
De tot ce incearcã sa ne despartã ,
Dar nu ,
Tu vei fi a mea pentru totdeauna ,
Si eu
Voi fi al tãu , fidel , intotdeauna .
Ai putea veni oricând
La marginea tăcerilor .
Gând ...
Ai putea aluneca
În lacrima mea ,
Ai putea
Trece pe sub curcubeu
Fiindcă stii că acolo
Sunt eu ...
Jumătatea ta ce te asteaptã
Dincolo
De tot ce incearcã sa ne despartã ,
Dar nu ,
Tu vei fi a mea pentru totdeauna ,
Si eu
Voi fi al tãu , fidel , intotdeauna .
Steleverzi - Sodoma si gomora
Ea. Ea e o fata draguta, eleganta-n felul ei. Felul principal pe zi pare plimbatul pe alei ca-i obosita mereu. O vad cum se plange de dureri si nu stau pe gand, ii cedez locul meu, desi, merita mai mult. Si nu-mi multumeste niciodata! Poate-i orgolilu' ala feminin de vina, poate e noaptea, masina ce ne tine ca-n vitrina. Dar imi place, imi place nebuneste sa o privesc de sus cand citeste sau cand se uita fix in ochii lui si el priveste prin ea si ea sensibila se stinge ca o stea. Dar, draga de ea cade cam rar, ca nu toti prosti din viata ei o trateaza murdar. E colorata gentil de haine si parfum discret, machiaj plin de curaj si un ruj rosu incet. Niste pantofi cu toc tare, obositi de plimbare, fuste usor peste genunchi si o geanta mare. Ce ascunde, mi-se pare mie, multe cai necurate de salvare ca o poezie! Sti, uneori sta timida si asculta, muzica multa, piese ce uneori o fac incet sa planga. Nu tre sa imi vobesti stiu cine esti, te vad pe aici de ceva luni si ma tot ocolesti, stai acolo, termina-ti pagina si daca intr-o zi te vei citi sa sti ca-i mana mea draga.
El. Ce sa zic de el. E genul de baiat putin din toate, pasionat de bani marunti, marunt in randuri sparte. Nu stie pasii, calca pe varfuri orice dimineata si cand dezlipeste ochii realizeaza cate ii lipsesc din viata. E grea muzica poate, cere multe incepe dependenta, ca doar cand fumeaza halucinogen simte diferenta. Si uita, ca sunt palme ce-l iubeau mult de mult, o amintire, dar le simte pe obraji cand il lovesc alte femei sa-si vina-n fire. Isi respira portia de viata-n drum spre casa. Viata, acest traseu scump doare, speranta ca maine ea-l va iubi mai mult moare. Si tace, masina trece printr-o clipa, fier pe fier, scantei din cer si inima bate-n usi sa se deschida. Respira greu, cade-n genunchi, priveste-n jur, intinde mana catre ea si ea da pagina. Indiferenta, nici nu priveste la el, cum tremura si se taraste si e cam asa mereu. Aceasi poveste-n fiecare seara, acel el disperat si bolnav ce sta sa moara, aceasi ea plina de durere si timp. Acelasi scaun rece in care zac, fara sa zic nimic.
De ce?
Pai daca tu prietene, daca tu ti-ai privi trecutul in fata, nu ti-ar fi frica de ce vezi? Totul dus la extrem intr-un fel de mijloc de transport, spre un fel de casa. Mie-mi venea sa-mi ard degetele cu bricheta, sa ma trezesc, dar cine mai putea sa miste mainile. Cui ii mai pasa ca e un vis? Incertitudine, sentimente, scarbit de ce vedeam. Eram un regizor incompetent pentru doi monstrii sacri ai istoriei mele. Si stiam ca daca ii voi privi ma voi preface-n piatra, da m-am gandit ca poate, cine stie, imi pun astia un piedestal frumos si ma lasa intr-un loc linistit departe de galagie. Sa fiu un boem si trist, suport de porumbei.
Macar scap odata de noï.
Dorinta
Sa-ti doresti cu ardoare sa fi cu cineva
Sa te tina in brate,
Sa-i simti rasuflarea calda pe piele,
Un sarut cald si plin de intelesuri,
Sa-i simti atingerea incet....
Incet pana cand corpul tau
Se strige dupa o mangaiere,
Sa vezi in orice loc unul perfect pt a face dragoste,
Iar visele nu fac o exceptie,
Sa te excite numai gandul ca ai fi langa ea
Si te saruta incet in timp ce mana ii aluneca pe sub bluza
Si te strange atat de tare in brate incat ti-ai dori sa fiti unu si fiecare,mmmm...din corp sa raspunde tentatiei,
Sa te visezi sub o ploaie marunta si calda,
Imbratisati in saruturi si dragoste pana la epuizare,
Sa-ti doresti dragostea ei atat de mult incat sa doara,
Sa numeri secundele care trec
Pana cand trupurile voastre se vor contopi in unul singur
De atata placere,AI SIMTIT VREODATA?
Sa te tina in brate,
Sa-i simti rasuflarea calda pe piele,
Un sarut cald si plin de intelesuri,
Sa-i simti atingerea incet....
Incet pana cand corpul tau
Se strige dupa o mangaiere,
Sa vezi in orice loc unul perfect pt a face dragoste,
Iar visele nu fac o exceptie,
Sa te excite numai gandul ca ai fi langa ea
Si te saruta incet in timp ce mana ii aluneca pe sub bluza
Si te strange atat de tare in brate incat ti-ai dori sa fiti unu si fiecare,mmmm...din corp sa raspunde tentatiei,
Sa te visezi sub o ploaie marunta si calda,
Imbratisati in saruturi si dragoste pana la epuizare,
Sa-ti doresti dragostea ei atat de mult incat sa doara,
Sa numeri secundele care trec
Pana cand trupurile voastre se vor contopi in unul singur
De atata placere,AI SIMTIT VREODATA?
Nimic mai simplu - Totul
Ma usc de dor, innebunesc,
Ma tot intreb cum de traiesc,
Ca inima ce-o am in doua vrea,
Sa-mparta dragostea, s-o dea.
Si n-am nimic pe-acest pamant,
Doar un copil si-al tau cuvant,
Nu-s viu, nici mort, nici nu traiesc,
Ma usc de dor, innebunesc.
Te-astept in noapte la un ceas
Sa-mi vii, apoi c-un bun ramas,
S-adorm in lacrimi, somn sa n-am,
Sa-mi bata indoiala-n geam,
Ca te-am iubit, nu te stiam.
Imi treci prin palmele-ti un vis
Ma duci, mi-arati un paradis,
Ce l-am lasat demult...Uitat,
Cand in pamant m-am incuiat,
Si trec a sortii aste roti
Peste fiinta-mi care-o porti,
Imi treci prin palmele-ti un vis
Ma duci, mi-arati alt paradis.
Te-astept sa vii iar intr-un ceas
Sa ma iubesti...C-un bun ramas,
Sa-mi iei viata ce n-o am
Sa-mi bata indoiala-n geam,
Ca te iubesc, demult stiam.
Of...of...of,
Ce-mi faci tu mie,
Fir duios de papadie,
Cand te duci, singur ma lasi,
Cand doresc, vreau ai tai pasi,
Si noroc, si bucurii,
Aste toate mi le stii,
Tu m-omori, tu ma invii...
Ma tot intreb cum de traiesc,
Ca inima ce-o am in doua vrea,
Sa-mparta dragostea, s-o dea.
Si n-am nimic pe-acest pamant,
Doar un copil si-al tau cuvant,
Nu-s viu, nici mort, nici nu traiesc,
Ma usc de dor, innebunesc.
Te-astept in noapte la un ceas
Sa-mi vii, apoi c-un bun ramas,
S-adorm in lacrimi, somn sa n-am,
Sa-mi bata indoiala-n geam,
Ca te-am iubit, nu te stiam.
Imi treci prin palmele-ti un vis
Ma duci, mi-arati un paradis,
Ce l-am lasat demult...Uitat,
Cand in pamant m-am incuiat,
Si trec a sortii aste roti
Peste fiinta-mi care-o porti,
Imi treci prin palmele-ti un vis
Ma duci, mi-arati alt paradis.
Te-astept sa vii iar intr-un ceas
Sa ma iubesti...C-un bun ramas,
Sa-mi iei viata ce n-o am
Sa-mi bata indoiala-n geam,
Ca te iubesc, demult stiam.
Of...of...of,
Ce-mi faci tu mie,
Fir duios de papadie,
Cand te duci, singur ma lasi,
Cand doresc, vreau ai tai pasi,
Si noroc, si bucurii,
Aste toate mi le stii,
Tu m-omori, tu ma invii...
Secretul
Pastreaza secretul existentei mele
Nu lasa lumea sa ma raneasca cu brutalitatea realitatii ei...
Paraseste constiinta pentru simtire…
Nu sunt,nu voi fi, dar exist..
Lasa-ti inima sa-mi asculte soapta de iubire,
Mainile tale sa ma simta ca si cum m-ar cunoaste din totdeauna,
Ochii sa ma vada cand nimeni nu ma vede asa cum sunt,
Nu sunt,dar exist…
Asculta-mi bataile inimii in miscarile valurilor
Si raspunde-mi cu cele ale inimii tale.
Sa nu stergi niciodata iubirea ce noi am scris-o in nisipul tarmului,
Sa nu te ascunzi de vantul amintirii mele pentru ca nu va face
decat sa te rasfete…
Zambeste-i orizontului cand iti este dor de mine
Si iti voi trimite un sarut pe fiecare raza a soarelui ca sa-ti alin durerea…
Nu exist…desi as vrea atat de mult…
Uita ...
Nu ma cauta cu privirea
Caci n-ai sa vezi decat lacrimi.
Nu ma cauta cu mainile
Caci n-ai sa simti decat durerile.
Nu ma cauta cu buzele
Caci n-ai sa gusti decat sangele.
Nu ma cauta nici cu inima
Caci n-ai sa gasesti decat un gol.
Nu mai cauta in zadar
Caci de durere zac mort,
Pe un altar!
- - Ceva vechi ce nu ma gandeam ca o sa postez ,si nici nu stiu de ce o fac ...:S
Caci n-ai sa vezi decat lacrimi.
Nu ma cauta cu mainile
Caci n-ai sa simti decat durerile.
Nu ma cauta cu buzele
Caci n-ai sa gusti decat sangele.
Nu ma cauta nici cu inima
Caci n-ai sa gasesti decat un gol.
Nu mai cauta in zadar
Caci de durere zac mort,
Pe un altar!
- - Ceva vechi ce nu ma gandeam ca o sa postez ,si nici nu stiu de ce o fac ...:S
Tu ...
Tip,ma zbat ,vreau afara !
Afara ?
Da afara,afara din monotonia asta ,din lumea asta ,nimic nu e asa cum vreau.
Sau e asa cum vreau ?
Am prea putin din tot ce imi doresc ,de ce ?am vrut totul si nu am nimic .Defapt de ce mint ,am ceva ..te am pe tine …sau nu te am ,esti doar in mintea mea ?
Aberez ?
Nu , nu aberez …te am pe tine ,in noapte …
Imi umplii visele ,le dai culoare ,ma faci sa visez mai departe .Ajung la extaz.Sunt obsedat de tine !
Cersesc dragoste ,m’i se ofera … dar vreau mai mult … te vreau aici,acum ,cu mine !
Oftez !
Inghit in sec.
Merg mai departe …
Merg mai departe ?
Oo da …merg mai departe ,trebuie . Ce aiurea , te am dar nu te am .Esti a mea dar nu te pot imbratisa ,nu iti pot spune ceea ce simt pentru tine in timp ce te privesc in ochi .
Ce urat …
Cine esti tu ? Ce vrei de la mine ? Vrei iubire ?
Vrei iubire ?
Ei bine ,o ai ...din partea mea ai iubire . Si tu ma iubesi ? Da ,stiu …ma iubesti …de ce esti departe ?
URLU !
DE CE ESTI DEPARTE ???
Dar stai ,nu esti departe ,esti in mine ,esti parte din mine .Esti …in inima mea .
Suspin , ma gandesc … Cat te iubesc !
Visez …
Te vad , ma vezi …ma uit la tine si zambesc .Dureaza 10 secunde sa’mi raspunzi cu un zambet .Hmm … ce sa cred ..te gandesti ,la ce te gandesti ? Imi zambesti ,ma umplii de lumina .
Gandesc …
O fi un inger ? Sau un demon venit sa ma distruga ?
Demon cu chip de inger ,aberez … e un inger ce s’a pierdut in iubire de unu ca mine ,de un oareceare …
Dau sa ma apropii si nu te misti ,ai ramas cu acel zambet pe fata . Sunt la zece pasi de tine si ma opresc ,deja lacrimez .Iti dispare zambetul odata cu lacrima mea ce se scurge de pe obraz atingand podeaua .Ce am facut ? Cu ce am gresit ? Faci un pas inapoi …parca am fost impuscat … ma doare capul …explodeaza,ajutor !
Ma trezesc !
Ma uit spre usa ,acolo unde te’am vazut si nu e nimic .
Oftez …
A fost un vis …inchid iar ochii …ma gandesc .Ii deschid iar si o sa o vad la usa mi’am zis ...Si da …erai acolo .nu mai era un vis .
Nu se poate asa ceva !
Raman uimit ,ce mi’am dorit a fost sa deschid ochii si sa te vad acolo si asa s’a intamplat . Ma uit la tine ,ai ochii limpezi si nici nu clipesti .Ma privesti de parca as fi de pe alta planeta cu toate ca eu ar trebui sa te privesc asa.Vai …esti superba .Acea rochie alba parca e facuta pt tine .Parul tau parca ardea de nerabdare sa fie atins .
Acum eu ce fac ?
Ma ridic in picioare … nu iti zambesc pt ca imi e teama .Incerc sa nu lacrimez sa nu te sperii si sa dispari ca in vis .Nu zic nimic si fac pasi mici si rapizi spre tine .Ajung aproape …sunt uimit ,am reusit ! Sunt la treizeci de centimetri de muza mea ,de acea persoana pe care o iubesc .Acum ii pot spune tot ceea ce simt .Sau stai ,daca vorbesc poate dispare …
Intind mana ,o apropii de umarul tau ,vreau sa ating,sa stiu ca esti reala.
Cum ma privesti …nu stiu ce sa inteleg din privirea ta . Nu schitezi nimic ,nu ai clipit in tot acest timp si nici nu lacrimezi …esti reala ? Doar ochii se misca dupa cum misc eu …raman cu mana intinsa ,mi’e teama sa te ating …nu stiu cine esti .Deja sunt nervos .Las mana jos si ma rastesc ''cine esti ?''.
Ai clipit … e un semn bun ? De ce nu zici nimic ? Au trecut doua minute de la intrebarea mea ,clipesti normal si nu te opresi sa ma privesti in ochi ,nici eu nu pierd o clipa ochii tai .
Buzele t’i se cutremura ,imi cresc si mie bataile inimii ( o sa vorbeasca imi ziceam in gand )…ai zis ceva ! Ce ai zis ? Unde imi era gandul ? Nu am inteles ,ce s’a intamplat ? Ma pierd total...
Si pentru o clipa nu te’am privit in ochi incercand sa ma gandesc la ce ai zis … si tu ce faci ? Dispari ? Iar … nu mai rezist !
URLU !
Imposibil ,ce s’a intamplat ? Inchid ochii si cand ii deschid ma tresesc privind tavanul …
E doar un vis !
Inger Pierdut
Si-a scurs seva nemuririi la portile eternului,
Nechibzuinta i-o plangea zeita infernului,
Oftau stele si zvacneau aripile aruncate,
Prinse si distruse rece de-ale iadului Hecate.
Zambea adanc, nestiutor, cuprins in al sau vis,
Crezand intr-un destin macabru, niciodata scris.
O lege-a firii-a fost calcata de-a lui saritura
In intunericul funebru ce respira doar ura.
Va curge din Eden un inger, un suflet pierdut
Ce-a vrut sa stie ce-i iubirea, sa afle n-a putut…
...
In pure cuvinte nascute din vise
Era liber, curgea in infernul tacut.
Credea in puteri nespuse, nescrise,
Dar nici o putere nu l-a salvat de trecut.
Un trecut de durere in apa seaca de Rai,
Privind ratacit, creand nopti de mila,
Cu buzele dulci ca macii rosii de mai,
Visand tot mai mult la un glas de copila.
Credea in iubire, sau poate-n iluzii…
Frangandu-si o aripa de-un colt de speranta.
Inconstient pica tot mai des in confuzii,
O clipa nu uita a tacerii nuanta.
Ar fi dorit uneori sa isi strige durerea,
Sa-si ucida plamanii intr-un strigat de ura.
Dar negasind macar odata puterea,
Cuvintele se topeau mereu pe-a sa gura.
Era liber, curgea in infernul tacut.
Credea in puteri nespuse, nescrise,
Dar nici o putere nu l-a salvat de trecut.
Un trecut de durere in apa seaca de Rai,
Privind ratacit, creand nopti de mila,
Cu buzele dulci ca macii rosii de mai,
Visand tot mai mult la un glas de copila.
Credea in iubire, sau poate-n iluzii…
Frangandu-si o aripa de-un colt de speranta.
Inconstient pica tot mai des in confuzii,
O clipa nu uita a tacerii nuanta.
Ar fi dorit uneori sa isi strige durerea,
Sa-si ucida plamanii intr-un strigat de ura.
Dar negasind macar odata puterea,
Cuvintele se topeau mereu pe-a sa gura.
Ploaie cu Ingeri
"Ploua… cu vise, cu lacrimi, ploua cu speranta si moarte… Ploua cu ingeri.’’
As da orice sa pot evada de aici. Am vazut un chip cald acolo jos, atat de cald si de profund. Cu ochii atat de negri. Cand i-am zarit irisul intunecat mi-am dorit sa fie vesnic noapte, am inceput sa urasc albastrul orbitor al cerului. Si de fiecare data cand priveste in sus am ametitorul sentiment ca se uita la mine, ca imi striga numele cu privirile. Numele meu, numele pe care nu il am… sau poate in toata aceasta eternitate l-am avut mereu si doar Ea il stie. Nu, odata cu Ea s-a nascut si numele meu, destinul meu, vointa mea, dorinta de a-mi parasi cuibul de lumina pentru a o putea iubi, acolo, jos… in lumea pe care pana acum o numeam Nicaieri. Inteleg ca inseamna mai mult, mult mai mult neantul acela ce se intinde la picioarele norilor. Priveam totul de sus, vedeam doar ceata si niciodata nu am fost curios sa stiu ce se afla sub Noi, sub lumea celor divini. Era aproape infricosatoare ideea de a cobori acolo. Dar intr-o dimineata… intr-o banala dimineata… s-a desprins ceata, s-a rupt gri-ul ce despartea cele doua lumi paralele si am vazut-o pe Ea, am vazut intunericul si, spre pacatul meu, mi-a placut intunericul. L-am adorat de prima data cand l-am vazut atat de adanc si de maret, de unic, in ochii Ei. Intunericul… Deja mi-am scufundat ratiunea undeva departe de realitatea in care am trait pana acum. Iar floarea de putere, de nesiguranta si de lumina in acelasi timp, ma invaluie tot mai mult. E poate ceva ce pare imposibil, poate chiar e imposibil, insa eu voi pleca de aici. Stiu ca nu imi este permis, stiu ca voi suferi. Dar voi fi capabil sa inving orice. Voi invinge necunoscutul, durerea, raceala lumii de acolo. De un singur lucru mi-e frica : mi-e frica ca atunci cand voi ajunge la Ea, Ea nici nu se va uita la mine…
Creaturile ca ea nu au avut vreodata vise. Ca sa poata sluji in lumea divina, Dumnezeu le-a luat visele, fanteziile, le-a orbit ochii ca sa nu poata vedea frumusetea straina a celor de jos. A facut poate o greseala cand a creat lumea : a creat doua taberi, cea de sus si cea de jos, ca din acestea doua sa se nasca inevitabil si cea de dedesubt. Insa poate si-a ratacit chiar El privirile macar odata dupa vreo muritoare cu ochi de demon si a implantat samanta vulnerabilitatii in toti cei din jur. Insa nu ar fi recunoscut absolut niciodata asta si nu ar fi eliberat niciodata pe nici unul din slujitorii lui pentru o obsesie trecatoare.
Iar el statea absent pe un colt de nor, si se intreba uneori ce s-ar intampla daca ar aluneca. Astepta cu nerabdare si cu sufletul cazut undeva in stomac sa se dizolve ceata si sa vada intunericul cuprins in doi irisi micuti, nevinovati. Se intreba daca ceata ar putea sa il adaposteasca in opacitatea ei, cauta din priviri, cauta inconstient, o crapatura in Calea Lactee pentru a patrunde in… nici el nu stia unde… Era un drum lung de parcurs pana unde visa el sa ajunga, dar simtea acea lume atat de aproape de inima sa incat trecea mereu cu vederea greutatile. Care greutati ? Exista iubire… « Ma iubeste ? »
Doamne ! Erai atat de frumoasa ! N-am crezut vreodata ca voi avea sansa, dreptul de a-ti privi sublimele forme materiale prin ochiul de fereastra al noptii ce face uneori legatura cu ochiul de fereastra al camerei tale cand luna straluceste rotunda si plina in gandurile ei. Am savarsit probabil cel mai crunt pacat pe care o fiinta ca mine, daca ceea ce sunt eu poate fi numit fiinta, il putea savarsi vreodata. Am indraznit sa imi cobor privirile pe trupul tau si imi era frica… in fiecare secunda imi era frica si eram gata sa ma pierd in propria lume si sa te parasesc, caci aveam senzatia ca lumina ochilor mei ti-ar putea arde invelisul fraged al pielii. Imi era frica ca m-ai putea simti coborand tot mai mult intre sanii tai, agatandu-mi dorintele de sfarcurile tale… si atunci n-as mai fi cutezat vreodata sa iti rostesc numele macar, sa iti visez intunericul irisilor cu ochii deschisi. Un sarut ar fi fost de ajuns sa imi asigure fericirea pe vecie, si nici macar un sarut… o simpla atingere intre varful buzelor mele arse de apasatoarea puritate in care am fost inchis si dulceata buricului tau inecat in ispite pamantesti, dezgustatoare, pacatoase, atat de pacatoase incat as da oricand Raiul ce ma incatuseaza pentru o singura evadare in iadul ascuns, cu buna stiinta si intentie a Creatorului, intre inspititoarele tale picioare.
Ai muri… Doamne, cum ai muri si te-ai topi in sufletul meu curat si in trupul meu imaginar daca ai fi a mea. Sau poate eu m-as rataci in tine, si nu as mai gasi vreodata iesirea spre lumina iertarii… Te-as iubi peste limitele eternitatii daca m-ai primi o singura data in tine.
Isi ingenunchia sperantele, visele, lacrimile, sufletul, intregul suflet, curatul suflet… la picioarele Creatorului. Era gata sa-si arunce oricand aripile, coroana, juramantul etern pentru a putea cobori in ceea ce pentru el ajunsese sa semene cu un templu, in lumea de jos, unde zeita era doar Ea, copila, pacatoasa copila cu ochi de intuneric. In privirile Zeului era raceala, tristete, neinduplecare… In privirile ingerului era dragoste, durere, era pura nebunie. Avea sa plece si fara binecuvantarea Tatalui, avea sa plece oricum, cu riscul de a sfarsi strivit de duritatea impactului cu realitatea. Sa plece… sa-si rataceasca singur visele in disperare, in esec, dezamagire… Voia doar sa o vada, macar sa o vada si sa ii atinga mana dreapta, sa i-o ridice spre pieptul lui pentru ca Ea sa ii poata simti inima… Iar apoi, apoi ar fi putut sa moara, sa se topeasca… fericit… atat de fericit.
Doamne, e noapte. Iar eu sunt fericit, cuprins de teama, dar fericit caci am reusit sa ating lumea ce pana acum statea sechestrata in nestiinta, sub picioarele mele. E noapte si ploua, ploua atat de sublim si de rece. Pentru prima oara in viata mea pot simti stropii de roua ai cerului pe care pana acum doar ii admiram visator. Ii simt. Sunt pe un camp larg si e intuneric. In fata mea intuneric, in spate intuneric… ma dor ochii de atata obscuritate, caci am fost obisnuit cu lumina si simplitatea. Dar intunericul este atat de complex si in acelasi timp, de derutant si de nul. Daca privesc in sus nu te vad, Tatã, si nu ii pot vedea nici pe cei cu care ma puteam asemana odata. Daca privesc la imparatia Ta vad doar ceata si ma simt parasit. Am senzatia ca nici nu ma mai urmaresti cu privirile, deja m-ai uitat. Acum inteleg de ce cei de aici il percep atat de greu pe Dumnezeu.
Insa undeva, departe, in zare… sunt luminile orasului… si este si Ea. Acum ca o simt atat de aproape, nu gasesc curajul de a ma misca din loc, de a imi lua sansa sa o vad, sa o admir, sa o ating… Acum ca sunt aici si ca mi-a fost atat de greu sa ajung aici, realizez ca nu pot merge mai departe. Ma voi multumi oare cu placerea de a ma sti doar mai aproape de un vis mult prea frumos pentru a putea fi suportat de corzile pieptului meu ? Privesc in sus… sentiment de nesiguranta… Ploaia… vise neimplinite… Am doua posibilitati… sa merg mai departe si sa opresc suvoiul de picaturi imbibate cu raceala, sa opresc extinderea intunericului in lume, sa merg mai departe si sa imi ating iluzia… Sau sa raman aici, sa raman pe loc si sa imi las ochii sa nasca inca o lacrima cereasca, inca o picatura de ploaie, inca un vis neimplinit. Sa raman aici si sa privesc luminile orasului, sa astept sa ma topesc odata cu ploaia sau cu rasaritul sec al soarelui. Sa raman aici si sa nu o vad macar o clipa pe Ea, pe iubita mea cu ochi rapitori, cu buze pacatoase, cu sani rotunzi si calzi… pe Ea. Mi-e frica… ca ma va respinge… sau ca ma voi respinge singur, rusinat de indrazneala de a face atatea pentru dragostea unei pamantene. Micuta mea care nici macar nu stie ca Cineva o iubeste atat de mult incat isi lasa viata sa se stinga chiar acum. Ce face Ea ? Iubeste poate un altul in noaptea aceasta ?
Dar am vazut maretia intunericului, adancimea durerii si inutilitatea visului. Nu am vazut ce imi doream, dar am vazut Totul. Ploua… cu vise, cu lacrimi, ploua cu speranta si moarte… Ploua cu ingeri.
As da orice sa pot evada de aici. Am vazut un chip cald acolo jos, atat de cald si de profund. Cu ochii atat de negri. Cand i-am zarit irisul intunecat mi-am dorit sa fie vesnic noapte, am inceput sa urasc albastrul orbitor al cerului. Si de fiecare data cand priveste in sus am ametitorul sentiment ca se uita la mine, ca imi striga numele cu privirile. Numele meu, numele pe care nu il am… sau poate in toata aceasta eternitate l-am avut mereu si doar Ea il stie. Nu, odata cu Ea s-a nascut si numele meu, destinul meu, vointa mea, dorinta de a-mi parasi cuibul de lumina pentru a o putea iubi, acolo, jos… in lumea pe care pana acum o numeam Nicaieri. Inteleg ca inseamna mai mult, mult mai mult neantul acela ce se intinde la picioarele norilor. Priveam totul de sus, vedeam doar ceata si niciodata nu am fost curios sa stiu ce se afla sub Noi, sub lumea celor divini. Era aproape infricosatoare ideea de a cobori acolo. Dar intr-o dimineata… intr-o banala dimineata… s-a desprins ceata, s-a rupt gri-ul ce despartea cele doua lumi paralele si am vazut-o pe Ea, am vazut intunericul si, spre pacatul meu, mi-a placut intunericul. L-am adorat de prima data cand l-am vazut atat de adanc si de maret, de unic, in ochii Ei. Intunericul… Deja mi-am scufundat ratiunea undeva departe de realitatea in care am trait pana acum. Iar floarea de putere, de nesiguranta si de lumina in acelasi timp, ma invaluie tot mai mult. E poate ceva ce pare imposibil, poate chiar e imposibil, insa eu voi pleca de aici. Stiu ca nu imi este permis, stiu ca voi suferi. Dar voi fi capabil sa inving orice. Voi invinge necunoscutul, durerea, raceala lumii de acolo. De un singur lucru mi-e frica : mi-e frica ca atunci cand voi ajunge la Ea, Ea nici nu se va uita la mine…
Creaturile ca ea nu au avut vreodata vise. Ca sa poata sluji in lumea divina, Dumnezeu le-a luat visele, fanteziile, le-a orbit ochii ca sa nu poata vedea frumusetea straina a celor de jos. A facut poate o greseala cand a creat lumea : a creat doua taberi, cea de sus si cea de jos, ca din acestea doua sa se nasca inevitabil si cea de dedesubt. Insa poate si-a ratacit chiar El privirile macar odata dupa vreo muritoare cu ochi de demon si a implantat samanta vulnerabilitatii in toti cei din jur. Insa nu ar fi recunoscut absolut niciodata asta si nu ar fi eliberat niciodata pe nici unul din slujitorii lui pentru o obsesie trecatoare.
Iar el statea absent pe un colt de nor, si se intreba uneori ce s-ar intampla daca ar aluneca. Astepta cu nerabdare si cu sufletul cazut undeva in stomac sa se dizolve ceata si sa vada intunericul cuprins in doi irisi micuti, nevinovati. Se intreba daca ceata ar putea sa il adaposteasca in opacitatea ei, cauta din priviri, cauta inconstient, o crapatura in Calea Lactee pentru a patrunde in… nici el nu stia unde… Era un drum lung de parcurs pana unde visa el sa ajunga, dar simtea acea lume atat de aproape de inima sa incat trecea mereu cu vederea greutatile. Care greutati ? Exista iubire… « Ma iubeste ? »
Doamne ! Erai atat de frumoasa ! N-am crezut vreodata ca voi avea sansa, dreptul de a-ti privi sublimele forme materiale prin ochiul de fereastra al noptii ce face uneori legatura cu ochiul de fereastra al camerei tale cand luna straluceste rotunda si plina in gandurile ei. Am savarsit probabil cel mai crunt pacat pe care o fiinta ca mine, daca ceea ce sunt eu poate fi numit fiinta, il putea savarsi vreodata. Am indraznit sa imi cobor privirile pe trupul tau si imi era frica… in fiecare secunda imi era frica si eram gata sa ma pierd in propria lume si sa te parasesc, caci aveam senzatia ca lumina ochilor mei ti-ar putea arde invelisul fraged al pielii. Imi era frica ca m-ai putea simti coborand tot mai mult intre sanii tai, agatandu-mi dorintele de sfarcurile tale… si atunci n-as mai fi cutezat vreodata sa iti rostesc numele macar, sa iti visez intunericul irisilor cu ochii deschisi. Un sarut ar fi fost de ajuns sa imi asigure fericirea pe vecie, si nici macar un sarut… o simpla atingere intre varful buzelor mele arse de apasatoarea puritate in care am fost inchis si dulceata buricului tau inecat in ispite pamantesti, dezgustatoare, pacatoase, atat de pacatoase incat as da oricand Raiul ce ma incatuseaza pentru o singura evadare in iadul ascuns, cu buna stiinta si intentie a Creatorului, intre inspititoarele tale picioare.
Ai muri… Doamne, cum ai muri si te-ai topi in sufletul meu curat si in trupul meu imaginar daca ai fi a mea. Sau poate eu m-as rataci in tine, si nu as mai gasi vreodata iesirea spre lumina iertarii… Te-as iubi peste limitele eternitatii daca m-ai primi o singura data in tine.
Isi ingenunchia sperantele, visele, lacrimile, sufletul, intregul suflet, curatul suflet… la picioarele Creatorului. Era gata sa-si arunce oricand aripile, coroana, juramantul etern pentru a putea cobori in ceea ce pentru el ajunsese sa semene cu un templu, in lumea de jos, unde zeita era doar Ea, copila, pacatoasa copila cu ochi de intuneric. In privirile Zeului era raceala, tristete, neinduplecare… In privirile ingerului era dragoste, durere, era pura nebunie. Avea sa plece si fara binecuvantarea Tatalui, avea sa plece oricum, cu riscul de a sfarsi strivit de duritatea impactului cu realitatea. Sa plece… sa-si rataceasca singur visele in disperare, in esec, dezamagire… Voia doar sa o vada, macar sa o vada si sa ii atinga mana dreapta, sa i-o ridice spre pieptul lui pentru ca Ea sa ii poata simti inima… Iar apoi, apoi ar fi putut sa moara, sa se topeasca… fericit… atat de fericit.
Doamne, e noapte. Iar eu sunt fericit, cuprins de teama, dar fericit caci am reusit sa ating lumea ce pana acum statea sechestrata in nestiinta, sub picioarele mele. E noapte si ploua, ploua atat de sublim si de rece. Pentru prima oara in viata mea pot simti stropii de roua ai cerului pe care pana acum doar ii admiram visator. Ii simt. Sunt pe un camp larg si e intuneric. In fata mea intuneric, in spate intuneric… ma dor ochii de atata obscuritate, caci am fost obisnuit cu lumina si simplitatea. Dar intunericul este atat de complex si in acelasi timp, de derutant si de nul. Daca privesc in sus nu te vad, Tatã, si nu ii pot vedea nici pe cei cu care ma puteam asemana odata. Daca privesc la imparatia Ta vad doar ceata si ma simt parasit. Am senzatia ca nici nu ma mai urmaresti cu privirile, deja m-ai uitat. Acum inteleg de ce cei de aici il percep atat de greu pe Dumnezeu.
Insa undeva, departe, in zare… sunt luminile orasului… si este si Ea. Acum ca o simt atat de aproape, nu gasesc curajul de a ma misca din loc, de a imi lua sansa sa o vad, sa o admir, sa o ating… Acum ca sunt aici si ca mi-a fost atat de greu sa ajung aici, realizez ca nu pot merge mai departe. Ma voi multumi oare cu placerea de a ma sti doar mai aproape de un vis mult prea frumos pentru a putea fi suportat de corzile pieptului meu ? Privesc in sus… sentiment de nesiguranta… Ploaia… vise neimplinite… Am doua posibilitati… sa merg mai departe si sa opresc suvoiul de picaturi imbibate cu raceala, sa opresc extinderea intunericului in lume, sa merg mai departe si sa imi ating iluzia… Sau sa raman aici, sa raman pe loc si sa imi las ochii sa nasca inca o lacrima cereasca, inca o picatura de ploaie, inca un vis neimplinit. Sa raman aici si sa privesc luminile orasului, sa astept sa ma topesc odata cu ploaia sau cu rasaritul sec al soarelui. Sa raman aici si sa nu o vad macar o clipa pe Ea, pe iubita mea cu ochi rapitori, cu buze pacatoase, cu sani rotunzi si calzi… pe Ea. Mi-e frica… ca ma va respinge… sau ca ma voi respinge singur, rusinat de indrazneala de a face atatea pentru dragostea unei pamantene. Micuta mea care nici macar nu stie ca Cineva o iubeste atat de mult incat isi lasa viata sa se stinga chiar acum. Ce face Ea ? Iubeste poate un altul in noaptea aceasta ?
Dar am vazut maretia intunericului, adancimea durerii si inutilitatea visului. Nu am vazut ce imi doream, dar am vazut Totul. Ploua… cu vise, cu lacrimi, ploua cu speranta si moarte… Ploua cu ingeri.
...
M-am strans in durere si mi-am vandut o petala,
O petala din aripi, din viata mea goala,
M-am ratacit in taceri pana cand tacerea
Mi-a-ntreit sangeros de sadic durerea.
Mi-ai auzit lacrimile pe icoanele tale
In noptile reci acoperite cu zale
De nepasare si ganduri, de iubire cereasca
Rastignita pe-o iluzie profund pamanteasca.
Paraseste-ma, Tata, arunca-ma-n mare,
Arunca-ma-n iad, in a Ei inchisoare,
Arunca-ma-n ceruri, in nori, in nestire,
Uraste-ma, Tata, caci m-am pierdut in iubire.
M-am ratacit in pacat, m-am atins de-a sa piele,
Am iubit-o carnal in toate visele mele,
Am invelit-o in aripi, in lumina si viata,
Mi-am pierdut ratiunea in ispite si ceata.
Uraste-ma, Tata, sa pot pleca din albastru,
Sa ma puteti numi toti un simplu inger sihastru,
Un ratacit in Nicaieri-ul ascuns de sub mine,
Unde iubirea n-aduce pacatu-unei crime.
Dar lasa-ma, Tata, elibereaza-mi destinul
Sa-i pot urma numele amar ca pelinul,
Caci imi arde gatlejul, imi arde plamanii,
Ma cheama ne-ncetat in ghiarele lumii.
Aripi Negre
Trebuie sa existe tot timpul un "si daca..." ...si daca nu era acest "si daca" ,eu acum nu mi-as mai face iluzii despre cum ar fi fara tine,deloc,in viata mea...
Dar mai ales,cel mai important "si daca":si daca nu m-ar fi durut atat!Dar m-a durut,si ma doare continuu,in fiecare secunda,in fiecare clipa,tot timpul,la orice pas,eu simt durere.O durere adanca in suflet,care imi taie respiratia,care imi opreste bataile inimii,care efectiv ma dezarmeaza.Este probabil singura mea tovarasa,care se va tine scai de mine pentru totdeauna,este durerea mea care te uraste pe tine si care vrea sa ma doboare pe mine.Dar cum sa urasca ea o fiinta care nu exista?Cum sa te urasca pe tine care,esti o entitate?Si totusi o face...iar eu,la randul meu,o urasc pe ea pentru ca nu pot sa te urasc la fel de mult pe tine!Caci dintotdeauna tu ai fost o parte,eu-intregul.Tu ai fost fundatia,eu-cladirea.Tu ai fost fiinta,iar eu-imperiul.Mereu ai fost parte din mine...fara tine eu nu eram eu,si fara mine tu nu existai si totusi acum eu nu mai sunt nimic fara tine,dar tu traiesti din plin fara mine...alaturi de el...acum esti parte din altcineva si el este sursa ta de viata,iar eu m-am intors la ce eram,la nimic.Pentru ca,desi am fost in fata intotdeauna,tu nu m-ai vazut,desi iti vorbeam,tu nu m-auzeai,desi dadeam in tine,tu nu simteai nimic fiindca nimicul nu poate fi nici macar observat...si eu pentru tine asta eram:un nimic.
Ma inaltam,zburam cat mai sus pe zi ce trecea,prindeam viata,imi deschideam aripile si mai mult,sorbeam in nestire fiecare clipa in aer...tu m-ai invatat sa merg pe nori...si tot tu mi-ai taiat aripile,mi-ai luat aerul,m-ai izgonit inapoi pe Pamant.
Zambeam tot mai mult,radeam,ma bucuram cand erai tu si eu nu eram...in mintea mea,tu erai a mea,tu traiai cu mine,langa mine,prin mine,dar n-a fost niciodata asa...zburam..alaturi de ingerul meu si de fapt zburam singur...si m-ai lasat sa zbor...ca apoi sa ma dobori la fel cum Moartea doboara un tanar in floarea varstei si plin de viata.
Era de ajuns sa-mi strapungi o aripa cu o singura sulita si ma omorai,dar era prea putin pentru tine...ai tras o data,deja cadeam;ai tras a doua oara,abia mai respiram;si ai continuat sa tragi pana cand nu a mai ramas nimic din mine si doar sufletul meu a ajuns in mainile tale,ca apoi sa faci tu ce vrei cu el...si l-ai omorat si pe el.
Visam...te visam pe tine,ne visam pe amandoi,ma visam pe mine alaturi de ingerul meu,si te strageam in brate in vis,si te adoram...si m-ai trezit din vis si mi-ai interzis sa mai visez vreodata.Ai sters visul din gandul meu,ai sters noaptea din viata mea,numai ca sa nu mai pot visa...nu am mai visat...
Traiam...simteam orice zvacnire din lumea asta,fiecare zgomot il simteam profund si ma-ncanta...respiram si adoram sa respir,sa traiesc,sa simt...dar ai vrut sa ma vezi mort..si m-ai ucis.Dar ai vrut sa ma vezi in cosciug,fara suflu,palid,imbratisat de Moarte,si m-ai pus chiar tu insuti in mormant.Si n-a fost de ajuns!Ai vrut sa fii sigura ca n-am sa ma intorc din morti si ai turnat pamant peste mine...mult,mult pamant...si nu m-am mai intors...
Inger bun,cu chipul alb si luminos,tu ai vrut totul,si totul ai avut!Acum,intoarce-ti privirea...uita-te-napoi...si aminteste-ti cand mi-ai strapuns aripile si m-ai omorat,cand mi-ai luat visele si m-ai omorat...in mii si mii de feluri,mereu,tu m-ai ucis...adanc,adanc m-ai ingropat,tarana ai turnat peste mine...m-ai vazut palid,si trist,si trupu-mi lipisit de viata era...Si totusi acum,vezi bine,sunt aici,in fata ta!Ma vezi cum te vad,si ma auzi si nu poti sa crezi...Sunt eu,sunt viu,sunt mereu si intotdeauna voi fi eu! Te uiti uimita,te simti ciudat,e ireal?Cum?Cand tu,Ingerul,ai dat porunca si ti s-a indeplinit,acum,ma vezi aici?cu tine?Da..da,draga mea...caci ai uitat...eu pentru tine am fost un nimic si asa ceva nu poti ucide!
Am reinviat dupa ce speranta de viata nu mai aveam,si am prins putere din Adancuri si m-am intors...mai bun,dar mai rau cu tine,mai fragil,dar mai puternic pentru tine...m-am intors sa-ti vad chipul cum urla si tipa si strange Moartea-n brate,dar nu moare...Tu ai fost mereu Ingerul bun din viata mea,din mine,dar ai uitat ca Ingerul cu aripile negre eu mereu am fost.Tu poti sa mori,caci muritoare esti,dar eu ma voi uita la tine si voi zambi rece cand un fior electric iti va poseda corpul...si voi continua sa zambesc,si cu fiecare secunda in care vei cersi indurare eu ma voi hrani,ma voi intrupa la loc din lacrimile tale,din durerea ta,din moartea ta.Iar tu vei deveni "nimicul" si eu voi fi Entitatea.Eu mi-am pierdut aripile in secunda in care te-am vazut,caci imi era interzis sa doresc un Inger...dar acum sunt eu din nou,iar tu nu vei mai fi.
Ce trist...macabre ganduri...e frig,dar de fapt,asa trebuia sa fie...frig,caci mortii sunt reci,iar eu sunt mort...
E neobisnuit de frig,si e o umezeala ce m-apasa,si un tipat ce-mi sparge timpanele...e o durere ce-mi vorbeste dar nu o inteleg...imi vine greu sa ma misc...sunt parca legat,sau mai bine batut in cuie,in niste cuie invizibile,dar care ma dor,si-mi strapung carnea..si sangerez...dar nu sunt!Iar nu mai am aer,dar nici nu simt nevoia sa respir! e negru..totu-n jur e negru...e noapte?nu...sunt orb?...nu,caci vad fiinte fuziforme si umbre aievea...
Ma trezesc,cu greu ma ridic din mormant si parca pasesc intr-o lume noua,pe un pamant neted,neatins de om...ah!Ce ma orbeste lumina!Ce zgomot!Ce galagie!Vreau liniste din nou...si nu cunosc pe nimeni...sunt singur intr-o lume goala...
Imi intind aripile si zbor...cat mai departe...si caut.Dar ce caut?O vad pe ea...o simt...ma uit la ea si Doamne!ce durere!Ma doare sufletul,dar n-am...ma doare inima,dar nu o simt batand....ma doare intreaga mea fiinta anterioara pe care n-o mai am...si totusi,chiar si dupa moarte,Ea ma doare!Ingerul meu bun...inca imi face rau...
Si cad...o forta ma atrage spre pamant...ma izbesc de sol intr-o secunda,in fata ei..dar nu ma vede,trece peste mine,merge mai departe...nici nu ma simte... merg in spatele ei,ii respir in ceafa,ii vorbesc..de ce nu aude?de ce nu m-aude?il ating dar nu simte!...a murit...si ea in ziua cand m-a ucis...a murit...s-a scurs viata din ea cum s-a scurs tarana printre degetele sale cand m-a ingropat...a murit fiindca fara "nimicul" ce-l tinea in viata,era si ea insusi un "nimic"...
Suntem amandoi morti.Suntem impreuna si dupa moarte.Eu inca o mai simt si ea acum ma vede...si ne vorbim mereu,ore in sir...si eu,din Moartea mea ii dau din nou viata...ea moare bând otrava mea...dar suntem amandoi.O vad mai frumoasa ca niciodata,o simt mai calda...ochii i se lumineaza...ne luam in brate...Ma strange tare ca si cum ii este frica sa nu ma rapeasca Moartea din nou...ce calma e...mai linistita ca niciodata...are buzele reci si tremura...Parca are cristale in privire...
Mereu...amandoi,tinandu-ne in brate...zburam usor,peste pamant,si aripile noastre negre sunt atinse de vantul rece...Incet,incet...ne asezam impreuna in sicriu si plangem si murim din nou,dar impreuna...
Si in Eternitate,pe cerul Infernului o stea a aparut cand doi ingeri s-au cuprins si-au coborat in noapte...
Un an jumate printre straini
am inceput sa cunosc alti oameni sau mai bine zis am inceput sa cunosc oamenii,oameni ingropati in propria mizerie,in plictiseala,suntem toti plictisiti,plictisiti de viata,de supravietuire si de gandul mortii ce suna zilnic la usi...si totusi suna....ne face sa ne gandim ca poate exista acel cineva...cand pentru noi nu exista nimeni, in..nimic.Vad lumea asa cum este ea..asa cum cineva a dezgolit-o de superba-i masca si aratata in toata cruzimea dezgustatoare a adevarului ce ma inconjoara.Vad o lume innecata in propria mizerie...
Visam ca niste prosti...ne dorim, avem incredere in acel ceva ce ne va implini toate visele cu conditia "sa fim cuminti"...Ni se ofera umilinta infasurata in hartie frumos colorata, ori intr-o cutie mare, de cadou...dar tot umilinta e.Ce mai conteaza, din moment ce ni s-a dat ceva, fara ca noi sa miscam un deget in acest sens? Natura noastra este sa primim...si mai mult, sa fim recunoscatori pentru fiecare gest sterp de amabilitate prefacuta de cei din jur...si ce ma dezgusta este ca TOTI juram sa nu comitem aceleasi greseli, sa nu dam dovada de aceeasi lipsa de judecata...si toti uitam de promisiunile facute.Incalcam promisiuni si juraminte cu usurinta cu care ne stergem la fund.
Ma tem?Ma tem de rutina, ma tem de singuratate dar si de oameni. Ma tem de lumina ce ma orbeste dar ma tem sa o sting...nu vreau intuneric insa ma inghite din ce in ce mai mult.De ce sa gandesc, sa visez si sa scriu pentru ca apoi sa ma tem?
Ce poate merge mai departe decat depresia ca mod de viata, decat somnul linistit ca o amintire, decat rasul ca un act social si atat? Ce poate fi mai epuizabil decat fericirea,ce mai am de epuizat pentru a ma elibera de ura?
Dorm. Cu totii dormim...cui sa-i cer sa va trezeasca? Sau pe mine...Sa-mi spuna cineva ca visez si am sa cred fara cea mai mica indoiala ca totul e un cosmar.Insa ce sa fac cand traiesc unul? Cand n-am cum sa ma trezesc?Sa dorm vesnic...
Visam ca niste prosti...ne dorim, avem incredere in acel ceva ce ne va implini toate visele cu conditia "sa fim cuminti"...Ni se ofera umilinta infasurata in hartie frumos colorata, ori intr-o cutie mare, de cadou...dar tot umilinta e.Ce mai conteaza, din moment ce ni s-a dat ceva, fara ca noi sa miscam un deget in acest sens? Natura noastra este sa primim...si mai mult, sa fim recunoscatori pentru fiecare gest sterp de amabilitate prefacuta de cei din jur...si ce ma dezgusta este ca TOTI juram sa nu comitem aceleasi greseli, sa nu dam dovada de aceeasi lipsa de judecata...si toti uitam de promisiunile facute.Incalcam promisiuni si juraminte cu usurinta cu care ne stergem la fund.
Ma tem?Ma tem de rutina, ma tem de singuratate dar si de oameni. Ma tem de lumina ce ma orbeste dar ma tem sa o sting...nu vreau intuneric insa ma inghite din ce in ce mai mult.De ce sa gandesc, sa visez si sa scriu pentru ca apoi sa ma tem?
Ce poate merge mai departe decat depresia ca mod de viata, decat somnul linistit ca o amintire, decat rasul ca un act social si atat? Ce poate fi mai epuizabil decat fericirea,ce mai am de epuizat pentru a ma elibera de ura?
Dorm. Cu totii dormim...cui sa-i cer sa va trezeasca? Sau pe mine...Sa-mi spuna cineva ca visez si am sa cred fara cea mai mica indoiala ca totul e un cosmar.Insa ce sa fac cand traiesc unul? Cand n-am cum sa ma trezesc?Sa dorm vesnic...
